RAZE DE SOARE

 

 

         

          

             1.UN NOU  INCEPUT

 

 

 

           B una,numele meu este Renesme si traiesc intr-o lume pe care multi nu o vor intelege sau probabil o vor crede pur si simplu ireala,o poveste de speriat copii,dar ne este o poveste desi poate mi-as fi dorit sa fie,este viata mea,viata mea la care de multe ori m-am gandit sa renunt dar au aparut multe “obstacole” care m-au oprit.

Dar mai bine va spun totul de la inceput.

 

            Cand m-am nascut nu as putea spune ca am adus cu mine aceea bucurie pe care o aduc toti copii cand vin pe lume mai degraba am adus durere,suferinta si renuntarea la o viata normala pentru totdeauna. Ei bine da, eu sunt Renesme fica Bellei si a lui Edward,copilul care a schimbat TOT,asa cum spunea tatal meu “care m-a facut sa renunt la tot ce aveam mai depret si pentru care m-am chinuit atat cu mine insumi pentru a nu-i transforma sufletul intr-un desert blestemat traind in singuratate si blestemandu-si fiecare zii din viata sa nesfarsita”. Acestea au fost cuvintele tatalui meu cand m-am nascut.

     Nu  m-am bucurat prea multe nici de pantecele mamei pentru ca m-am nascut in 2 luni,m-am dezvoltat extrem de repede si asa va fi pana la varsta de 17 ani cand o sa ma opresc la fel ca si tatal meu si am sa traiesc pentru totdeauna un cosmar fara sfarsit.

             Am fost pe cale sa o omor pe mama  de nenumarate ori cand eram in pantecele ei,tatal meu a vrut ca ea sa avorteze dar

pot spune ca era cineva care ma iubea cu adevarat iar mama era aceea persoana pregatita in orice secunda sa isi dea viata pentru persoana la care tine, ca si sloganul ei pe care il repeta de cate ori avea ocazia”SA MOR IN LOCUL UNEI PERSOANE PE CARE O IUBESC PARE UN MOD BUN DE A O FACE!”

            Insa lucrurile s-au complicat mult mai mult la nasterea mea,faptul ca tata era vampir iar mama om ii dadea sanse minime de supravietuire la nastere si nici de supravietuirea mea nu erau prea siguri,in momentul in care mama aproape si-a dar duhul tata s-a hotarat sa o muste si pentru a grabi transformarea a muscat-o de inima, durerea ei era ingrozitoare,insuportabila insa a reusit sa reziste,iar dupa cateva minute m-am nascut si eu,copilul care aproape si-a omorat mama la nastere  si care i-a frant inima tatalui sau facandu-l sa renunte la cel mai depret lucru din viata lui insa acesta era doar inceputul,nimeni nu avea nici o idée ce avea sa se intample cu fiica nascuta dintr-un tata vampir si o mama transformata la nastere dar inca om pe parcursul sarcini.

         

              A trecut un an, este 1 august 2010 iar maine este ziua  mea, lucrurile sa-u mai linistit cat de cat, mama ma as putea spune ca ma inbea enorm,poate si pentru ca datorita mie ii se indeplinise in sfarsit dorinta de a deveni vampir dar oricum simteam destul de multa iubire materna din partea ei nu pot spune ca simteam aceeasi iubire si din partea tatalui meu,el ma ura pentru ca din cauza mea a trebuit sa o transforme pe mama si poate pentru ca din cauza mea era sa o piarda.

 

              Este aniversarea mea de un an,desi arat de 5 iar familia mea imi pregatea o petrecere surpriza de care bineinteles ca stiam,   mostenisem puterea tatalui meu de a citi gandurile, dar oricum  gestul lor conteza mult pentru mine iar implicarea tatalui meu in asta m-a bucurat foarte tare se pare ca in sfarsit ma acceptase cat de cat.

             Acum traiam in Alaska, a trebuit sa ne mutam departe de toti cei apropiati din cauza cresteri mele inspaimantatore,parinti mei insa se mai gandesc la o startegie prin care sa le explice tuturor cum de la un moment dat noi trei tata,mama,si fica o sa aratam lafel ca 3 adolescenti si asta pentru totdeauna.

Deja se gandisera la o explicatie pentru mine, aveau de gand sa spuna ca am o glanda hormonala de crestere foarte dezvoltata,oare chiar o sa tina adica daca intr-un an arat de 5 probabil in freo 3 ani si ceva o sa ajung la “sfarsitul dezvoltarii”.

Asta e oribil,eu nu o sa pot fi niciodata un copil, un copil normal avand in vedere ca la felul cum arat inca mama ma lapteaza si probabil o v-a mai face mult de acum in inainte pentru ca nu tolerez in nici un fel sangele de animal mai degraba as parea mult mai incantata de cel de om iar asta nu este un lucru bun mi-a spus Carlisle,bunicul meu,intr-un fel sau altul.

            Nu puteam sa merg la scoala pentru ca dezvolatrea mea era vizibila pe zi ce trece de aceea ne-am si izolat de ceilalti ,probabil ca atunci cand o sa ajung la 17 ani fizic vorbind ne vom muta intr-un alt oras si vom pretinde ca suntem frati chiar tripleti pentru ca seman foarte mult cu tata iar cu mama mai mult la suflet si din pacate sau din fericire am mostenit si aceea idée a ei de ami da viata oricand pentru altcineva,dar asta e bine, cred!

   

            In tot timpul acesta cred ca tata s-a obisnuit cu prezenta mea si stie ca nu exista alta alternativa,ii citesc mereu gandurile si imi dau seama ca incepe usor usor sa ma iubeasca si asta ma bucura enorm.Se pare ca am mostenit de la mama si invulnerabilitatea fata de vampiri,la fel ca si mamei tata nu imi poate citi gandurile, desi a facut asta odata la nasterea cand si-a dat seama ca nu ii vreau raul mamei dar acum se pare ca nu mai poate cea ce ii nelinisteste putin mai ales pe Carlisle dar nu inteleg de ce.

    

             Oricum maine este ziua mea si deabia astept sa ma imbrac cu rochita aceea minunata pe care Alice o tine ascunsa in podul casei.Stiu de la toti  ce voi primi chiar si de la mama pentru ca din pacate ea nu este invulnerabila si in fata mea si asta face sa ma simt diferita fata de ei poate mult prea diferita. 

   

2.          ANIVERSAREA

 

 

 

          2 august 2010,ziua mea.

Este Marti dimineata iar in casa era o liniste inspaimantatoare toti erau probabil jos asteptandu-ma .Am hotarat sa le fac pe plac si sa cobor.

      Am deschis usa si am auzit un chicotit “Vine”,da se pare ca totul era pregatit,cand am dat coltul pe hol sa cobor pe scari am auzit un tipat puternic…

-Surpriza!!! Iar apoi un cantec  ciudat pe care nu il mai auzisem niciodata.

-Multi ani traiasca,multi ani traiasca,la multi ani,Renesme sa traiasca,Renesme sa traiasca la multi ani!…

Apoi am coborat la ei si toti au venit la mine sa ma imbratiseze.

     Frumos… chiar m-au luat prin surprindere m-am hotarat sa nu le mai citesc gandurile pentru ca precum m-au primt si ei prin formula lor de intampinare este o “surpriza” asa ca am hotarat sa las lucrurile sa decurga de la sine.

Toti m-au imbratisat calduros si nu m-am putut abtine sa nu le citesc gandurile in momentul in care ma imbratisau fiecare,toti m-au surprins in special tata in mintea lui era fericire,iubire si ce m-a surprins cel mai tare o urma de regret pentru toate momentele frumoase si fericite pe care le-am fi putut petrece impreuna ca o familie si pe care el le-a irosit urandu-ma si regretand fiecare secunda de la momentul nasterii mele.Acesta a fost cel mai frumos cadou pe care l-as fi putut  primi de ziua mea,pe langa frumoasa papusa pe care el si mama mi-au daruit-o.

          Am primit o groaza de cadouri frumoase : un ursulet urias si foarte frumos de la Esme si Carlisle,rochita de la Alice pe care o ador si mai multe jucarii de la Jasper,Emmett si Rosalie.

          Ne-am distrat de ziua mea mai mult decat mi-as fii putut inchipui,am ras am glumit iar Emmett nu se putea abtine sa nu faca glume pe seama ursului  pe care il primisem de la “bunicii mei” care arata ca unul adevarat  starnindu-le tuturor o pofta nestapanita de vanatoare, mai ales mamei care nu invatase sa se abtina inca prea bine sangelui ademenitor si din cauza cauza faptului ca trebuia sa ma alapteze si pe mine trebuia sa vaneze de cateva ori pe zii pentru a-mi putea asigura mie cantitatea minima de lapte astfel incat sa nu mor de foame.

           De cand m-am nascut nu m-am simtit niciodata satula deoarece setea mea era prea mare si este din ce in ce mai mare si daca in curand nu o sa ma obijnuiesc cu sangele de animal asta s-ar putea transforma intr-o problema foarte mare de care familia mea se teme pe zii ce trece mai mult.

          Aproape ca m-am obisnuit sa imi fie tot timpul foame,asta a inceput sa faca parte din viata mea,nu stiu daca as putea sa “mananc” freodata atat de mult incat sa ma satur dar nu cred ca asta ar putea fii o problema, as fii norocoasa daca mama mi-ar da lapte atat cat am nevoie sa supravietuiesc.

 Prin incercare lor de a ma obijnui cu sangele de animal “Toffu”asa cum ii zicea tata,Emmett a avut idea de a organiza o vanatoare de ziua mea,le-am citit gandurile si toti erau de acord  cu idea lui si printre acestea am citit si o urma de speranta ca o sa imi placa,dar stiam ca o sa-i dezamagesc pentru ca nu ma incanta deloc, ideea in sine de a vana imi place doar pe post de distractie fara partea cu hranitul.

     -Haideti,Renesme stiu ca o sa-ti placa,trebuie sa existe un animal al carui sange sa-ti placa si tie,o sa ne distram o sa vezi.a zis Emmett entuziasmat.De distractie nu ma indoiam chiar aveam chef de o vanatoare dar nu si pofta,m-ar interesa mai degraba o vanatoare de oameni si nu pot sa imi explic asta,cum pot sa imi doresc atat de mult sangele de om desi nu-i cunosc nici mirosul.L-am simtit o singura data vag cand m-am nascut, cele cateva zile cat am stat in Forks,chiar daca deabia deschisesem ochii simteam atractia.

Atunci cand Charlie si Rene ceilalti bunici ai mei ma vizitau,am simtit mirosul mamei  cateva saptamani pana cand sangele ei de om s-a curatat complet desi toti ceilalti chiar si Jasper care nu cred ca s-a obisnuit nici acum in totalitate cu sangele de om,a spus ca a doua zii dupa ce mama a fost transformata in vampir nu a mai simtit nici un fel de sete pentru sangele ei  sau vreo atractie pentru a o vana ca un lup insetat de sange.

     -Suntem gata,sa mergem!!! A strigat tata din garaj

    Ne-am urcat in masini si am pornit spre padure,afara era o furtuna ingrozitoare cum este aproape in fiecare zii aici.

Eu eram cu tata cu mama cu Emmett si Alice intr-o masina, iar ceilalti in alta.

  Am ajuns extrem de repede iar cand a oprit masina, tata sa intors spre mine si mi-a spus incet astfel incat numai eu sa aud

-“Fa-o pentru mama!”

           Tata era de-a dreptul ingrijorat pentru mama si avea dreptate eu “sorb”toata viata din ea si este mai slabita pe zii ce trece asa ca  am hoatarat sa strang din dinti, sa ma tin de nas si sa inghit, pentru ca dupa cum am vazut la toti ceilalti niciunuia nu i-a fost usor la inceput, dar parca nici unul nu a fost atat de superstitios ca si mine nici macar mama care a fost un nou nascut car a nascut si care a trebuit sa suporte mirosul parintilor ei la care pana si eu tanjeam.

          Inainte de a incepe i-am mai citit odata gandurile tatei si am vazut ca spera din tot sufletul ca asta sa mearga pentru ca se pare nu ii era teama doar pentru mama ci si pentru mine de frica sa nu mor de foame sau sa fac vre-un gest necugetat privind pofta mea neinteleasa pentru sangele de om desi niciodata nu am mai vazut sau simtit vre-un om decand am venit in Alaska dupa 5 zile de la nasterea mea, asa ca dupa teama din gandurile tatei si  pe mine ma sperie ideea de a da vreodata cu ochii de vre-un om  si nici nu vreu sa imi imaginez ce ar fii atunci.

          Mi-am luat inima in dinti,apoi am plecat toti ca fulgerul fiecare a luat-o in directii diferite dar tata a ramas cu mine stand la cativa metri in spatele meu si intr-o fractiune de secunda ceva m-a tras in spate prinzandu-ma de mana, tata m-a dus in spatele unui tufis aratandu-mi undeva in fata o vulpe care,culmea tocmai isi savura prada,in secunda urmatoare tata a disparut de langa mine si s-a infipt in biata vulpe ca un lup flamand si apoi a disparut lasand-mi mie prada inca miscand.

         M-am dus langa ea,tata o muscase usor de gat deajuns incat sa sangereze sperand ca sangele ei imi v-a face pofta,dar nu era asa, imaginea care era in fata mai degraba ma dezgusta decat sa-mi starneasca apetitul.Vulpea avea blana alba fiind o vulpe argintie iar sangele care se scurgea pe ea creea o imagine dezgustatoare.

  Il simteam pe tata cu vreo 30 de metri in spatele meu,ma privea si astepta increzator sa gust ceva ce pentru el acum era o delicatesa,stiu ca i-a fost greu sa plece si sa-mi lase prada desi ii era foame asa ca am hotarat sa fac primul lucru bun pentru tatal meu dar si pentru mama pe care o simteam la kilometric distanta vanand un iepure.

          Stateam in picioare in fata “victimei”,m-am aplecat in genunchi,mirosul sangelui ei era mai puternic si dezgustator,mi-am aplecat usor capul spre gatul ei,mirosul ma facea sa vomit, sangele ei se inchegase din cauza frigului,mi-am infipt “colti”in gatul ei si am inceput sa beau era o senzatie noua pentru mine nu mai bausem sangele unui animal pana acum desi am mers cu parinti mei de multe ori la vanatoare de obicei mirosul ma facea sa renunt.

        Sangele avea un gust groaznic, amar si acidulat simteam ca si cum as beau veninul unui sarpe,nu am mai rezistat si intr-o secunda m-am ridicat si am asvarlit vulpea cu piciorul cat de tare am putut ,gustul sangelui ala ma scotea din minti si nu mi-a fost greu sa imi dau seama ca venea tot inapoi,imi statea in gat nu vruiam sa il vomit ma chinuisem prea mult sa il beau,dar nu am mai putut,am simtit ca mi s-a intors stomacul pe dos, asa ca am vomitat si ultima picatura de sange pe care o bausem si ceva in plus,am simtit ca am dat tot afara.

         Tata era langa mine acum dezamagit,dar am simtit in mintea lui un gand ce-mi dadea fiori si mie si lui “cum o sa supravietuiesc eu daca nu tolerez sangele de animal”…         

         Apoi au venit si ceilalti la noi se pare ca toti se hranisera numai eu si tata nu.

    -Ce s-a intamplat aici?a intrebat Emmett vazand balta de sange pe care o vomitasem mai devreme.

    -Nu a reusit, a varsat tot! A spus tata cu un ton de dezamagire in glas.

    -Dar a baut nu? A intrebat mama.

    -Da, a baut,dar nu l-a putut digera,am vazut-o,nu tolereaza sangele de animal  chiar daca se v-a chinui sa il bea stomacul il v-a da intotdeauna afara.

    -Si atunci ce-o sa facem,eu simt ca nu mai pot sa o alaptez,iar dezvoltarea ei este din ce in ce mai rapida,organixmul ei are nevoie de hrana si energie,trebuie sa gasim o cale,altfel o sa moara de foame.

    -Exista o singura cale! Atunci am simtit un fior pe sub piele i-am citit mintea lui tata si nu imi venea sa cred  ce  gandea..

    -Trebuie sa organizam un alt tip de vanatoare! Atunci am izbugnit.

    -Tata nuuu,am tipat,cum poti sa gandesti si sa spui tocmai tu asta

     -Nu avem de ales Renesme,nu te putem lasa sa mori de foame.

     -Nu o sa devin monstrul care tu ai considerat pana acum ca esti,nu vreau sa-mi amarasc noptile nesfarsite cu fetele victimelor mele in minte.

Pana si vulpea aia pe care nici macar nu am omorat-o eu mi-a lasat o urma neagra pe constiinta

  Mama cum poti sa te gandesti macar la idea tatei?tu, tu care esti intotdeauna gata sa iti dai viata pentru cei pe care ii iubesti.Sloganul tau este “Sa mor in locul unei personae pe care o iubesc pare un mod bun de a o face”acum ti l-ai schimbat in “Sa ucid alti oameni pentru a trai pare un mod bun de a supravietui”,da cred ca asta ti se potriveste mai mult acum .

    -Scumpo stii bine ca nu e asa,tu mai bine decat oricine stii,dar nu te pot lasa sa mori,iar eu nu stiu cat timp o sa pot sa te mai alaptez

    -Stiti ceva,uitati mai bine imi dau si stomacul afara incercand sa ma obisnuiesc cu gustul sangelui de animal decat sa devina o ucigasa cu sange rece ceea ce deja sunt.

 

    Si am plecat de langa ei furioasa si cu o durere in suflet,cuvintele parintilor mei imi umblau prin minte,nu vruiam sa le ascult dar intr-un mod ciudat sau infrcosator mai bine zis stiam ca sunt adevarate.Simt cum ma topes pe picioare nu mai am pic de putere in mine,cele cateva grame de lapte pe care mama mi le da, pana acum imi dadeau energie sa ma tin pe picioare dar nu imi mai sunt de ajuns acum,cresterea mea se accelera si aveam nevoie de hrana de una adevarata.

        Tata avea dreptate, numai sangele de om ma mai poate salva.

        Nu stiam unde sunt,ma departasem foarte mult de ceilalti,nu ii mai simteam prin preajma,probabil plecasera,lasand-ma sa ma linistesc.

        Furtuna de afara se inrautatise si mai tare,simteam ca vantul ma ia pe sus,sunetul lui era ca zgomotul unui animal pe moarte.Nu vruiam sa mai stau acolo singura, asa ca am hotarat sa ma intorc acasa,aveam un sentiment ciudat simteam nevoia sa stau langa tata si sa vorbesc cu el,sa-i spun tot ce simt si sa ma sculte cum numai el stie.

       Am ajuns in locul in care parcaseram masinile, nu vedeam nimic furtuna era ingrozitoare exprima parca durerea si nenorocirea din sufletul meu,imediat dupa aceea am simtit cum cineva ma ia de mana,desi pielea era rece atingerea era calda,nu trebuia sa ma uit,stiam deja ca e mama.

    -Vino,tata e la cativa metri in masina, ne asteapta!

 M-am lasat condusa de ea,nu stiam pe unde merg,apoi nu am mai simtit viscolul groaznic batandu-ma in fata si nici zgomotul furtunii nu mai era asa de puternic,eram in masina,pe bancheta din spate.

      In cateva minute am ajuns acasa,am coborat din masina si am intrat in casa,ceilalti erau toti in camerele lor doar Carlisle era in biroul lui.

      Mama si tata au ramas ingandurati in sufragerie, nu vruiam sa le mai citesc gandurile pentru ca oricum stiam ce urma sa aud. Am plecat spre camera mea,scarile pe care pana acum ma jucam urcandu-le si coborandu-le de nenumarate ori,erau acum pentru mine precum un munte abrubt, imens aproape imposibil de urcat.  De dificultatea mea si-au dat seama si ei,ma saturasem de asta vruiam ca toti sa uite de problema mea,toate grijile pe care si le faceau imi complicau si mai mult situatia.

       In sfarsit am ajuns sus,am parscurs coridorul nervoasa pe incapabilitatea mea si de a ma tine pe picioare sipe faptul ca sunt diferita,adica eu de ce nu pot sa ma hranesc cu sangele ala nenoricit de animal?DE CE? Ce e in neregula cu mine?

       Nici nu mi-am dat seama cand am ajuns in camera,m-am asezat pe scaunul meu balansoar de langa fereastra si priveam furtuna.

      Am stat cateva minute bune hranindu-ma doar cu sunetul furtunii si cu privelistea pe care o aveam la geamul din camera mea. Nu a durat mult linistea mea ca am simtit cum usa din camera se deschide usor,era tata,venea sa vada cum ma simt.

    -Ma simt la fel tata.

    -Stiu!

    -Atunci de ce nu ma lasati in pace,credeti ca daca imi amintiti din 5 in 5 minute cat de grava este situatia mea o sa ma faca sa ma simt mai bine? Tata macar pentru cateva minute as vrea sa uit,sa uit ca singura mea sansa de supravietuire ,singura mea sansa la viata este curmarea alteia.

    -Renesme,tu nu esti un monstru,faci asta ca sa supravietuiesti,sunt vampir care fac asta doar din placere,omoara zeci de oameni intr-o singura zii si o fac pentru nu ca ar avea neaparat nevoie ,aceia sunt monstri nu tu care o faci pentru a supravietui.

    -Tata stiu ca nici tie nu iti place sangele de animal,tanjesti dupa o picatura macar din cel de om,dar nu o faci, nu omori,de ce,pentru ca nu vrei sa fii un monstru i-ai spus-o chiar tu mamei , mai tii minte asa ca…

    -Stai!!! De unde stii asta,ti-a spus Bella?

    -Nu…am citit in gandurile tale,dar asta s-a intamplat cu mult timp in urma nu?

    -Da, dar pentru ca tu sa citesti asta in gandurile mele trebuie ca eu sa gandesc asta acum,cea ce nu am facut.

    -Tata stai,ce vrei sa spui?

  Am asteptat un raspuns insa mintea tatei era incurcata,nu era prea sigur de ceea ce urma sa spuna dar a facut-o in cele din urma.

    -Cred ca tu poti citi trecutul unei persoane,…tot cea ce a gandit  vreodata…Incearca din nou!

    -Dar nu stiu ce sa fac!

    -Pur si simplu cauta in gandurile mele.

Atunci am privit in mintea lui,nu se gandea la nimic in momentul acela,mintea lui era limpede ca apa din ocean,nu vedeam  nimic,atunci m-am concentrate si mai tare si am simtit ca un fulger care imi strapunge mintea,am simtit ca intr-o fractiune de secunda i-am retrait viata,erau atatea amintiri si intamplari nu ma puteam concentra pe una singura, simteam ca incepe sa ma doara capul asa ca m-am oprit instantaneu,a fost ca si cum ai intrerupe energia electrica dintr-un stat intrg intr-o scunda.

    -Ce s-a intamplat? M-a intrebat tata putin confuz de reactia mea.Ce ai vazut?

    -Nu stiu,nu am vazut ceva… concret erau o groaza de amintiri care imi “alergau”prin cap.

    -Nu iti amintesti  absolut nimic din cea ce ai vazut,ceva care sa iti ramana in minte.

Am stat putin, m-am concentrat si mi-am adus aminte

    -Am vazut imaginea unei…confruntari!

    -Ce confruntare?

Am mai stat putin,lucrurile si imaginile nu erau deloc clare…apoi am vazut totul ca un film,era o confruntare intre tata si un alt vampir,erau intr-o sala ca ceea a unui palat,mama si Alice erau si ele acolo..speriate, erau inconjurati de alti vampiri si in special de 3 personaje care mi-au atras atentia,pareau sa aiba o putere nemarginita,imaginea arata de parca viata parintilor mei era in mainile lor…

    -Renesme,ce se intampla,spunemi ai vazut ceva?

Nu vroiam sa ii spun tot ce-am vazut, dar i-am pus doar o intrebare pentru ca mi se parea ca este ceva foare important pe care il ascunsesera de mine.

    -Tata,ce sunt Volturi?…

Atunci fata tatei s-a ingalbenit iar expresia lui era de nepatruns.

    -Tata ce e, cine sunt…te-am vazut pe tine si pe mama in fata  lor,pareati a fii… judecati,iar tu vruiai sa…mori!

Poti sa imi spui si mie ce se intampla,cine sunt oameni astia,..sau mai bine zis vampiri.

    -Nimeni important,scumpo trebuie sa plec.

    -Ce ?Cum adica sa pleci vrei sa imi explici si mie ce se intampla.

    -O sa iti explic,defapt nici eu nu stiu prea sigur…trebuie sa vorbesc cu Carlisle.Si m-a lasat singura in camera.

Grozav,asta imi mai lipsea,inca o cidatenie,de parca nu aveam destule pe cap. L-am auzit pe tata cum s-a dus fulger in biroul lui Carlisle am iesit pe hol si m-am apropiat,vruiam sa aud ce vorbesc.

    -Carlisle avem o problema! A rostit tata cu un ton grav

    -Ce s-a intamplat?

    -E vorba de Renesme!

    -A patit ceva?A intrebat Carlisle speriat.

    -Nu tocmai, cred si-a mai descoperit o … putere!

    -Ce,..ce vrei sa spui?

    -Se pare ca Renesme nu citeste doar gandurile oamenilor ca si mine,poate vedea tot trecutul lor.

    -De unde stii asta?A intrebat Carlisle neincrezator.

    -Tocmai a experimentat asta cu mine,a vazut o scena din trecutul meu,parea foarte buimacita apoi, m-a intrebat cine sunt Volturi. Carlisle noi nu i-am vorbit niciodata de ei de unde putea sa stie.

Un moment de liniste a patruns intre ei,Tata astepta reactia lui Carlisle pe care il simteam pana si eu tensionat..apoi a intrebat aproape cu speranta.

    -Esti sigur ca nu te-ai gandit tu la asta?

    -Nu Carlisle!A accentuat tata fiecare silaba.Crede-ma nu m-am gandit la asta nici macar o secunda.

    -Ei…am mai vazut asta!

    -Te referi la Aro?Nu, la ea e diferit,nu trebuie sa te atinga,pur si simplu…vede.

    -Bine o sa ne gandim mai tarziu la asta,a spus Carlisle punand punct acestei discutii.Principala noastra problema este acum hrana ei si cred ca am gasit o solutie.

    -Spune-mi.

    – Perfuzii!A raspuns simplu,desi nu aveam nici cea mai mica idée la ce se referea.

    -Nu inteleg,ce vrei sa spui?A intrebat tata la fel de buimacit ca mine.

   -In perfuzii este sange de om, pot sa iau cateva pungi din spital sa vedem daca functioneaza.

    -Nu pot sa cred ca nu ne-am gandit la asta pana acum.Dar spitalul este la cateva sute de kilometri,o sa fie destul greu sa luam sangele.

    -Pai asta inseamna ca abilitatile noastre o sa ne fie de ajutor,am pierde prea mult timp cu masina mai ales pe furtuna de afara.

Si…este singura posibilitate ramasa Edward,asa ca iti sugerez sa iti iei o geaca groasa.Apoi Carlisle iesii din birou si se indrepta spre camera sa si a lui Esme in timp ce tata ramasese nemiscat si ingandurat.

      Desi nu reprezenta in sine ideea de a ucide,nu ma prea incanta nici situatia asta, dar se pare ca era singura mea sansa.

      Vruiam sa mai arunc o privire prin gandurile tatei,vruiam sa aflu cine este acel Aro care se pare ca stapanea puterea mea,dar simteam ca asta ma obosea si mai mult si in plus mama venea la mine.

    -Hei scumpo am o veste buna!

 Asta imi placea cel mai mult la mama atunci cand venea sa ma vada nu ma intreba imediat cum ma mai simt ca toti ceilalti,cea ce ma scotea din minti.

    -Stiu mama,am aflat deja de ideea lui Carlisle.

    -Off! Speram sa iti dau eu vestea cea mare

   Am privit-o sceptic

    -Nu este o veste chiar atat de mare.

    -Ce vrei sa spui?Este o idée nemaipomenita.

    -Si daca nu o sa imi placa mama?

    -Scumpo,e sange de om doar ca e la punga! A zis mama putin ironica facandu-ma sa rad,dar totusi aveam o urma de regret pe constiinta pe care ea a simtit-o.

    -Iubito, nu trebuie sa te simti vinovata acum,nu o sa mai moara nimeni din cauza ta, multi oameni chiar trebuie sa doneze sange din motive medicale asta ar putea fii singura ta sansa.Imi spuse mama aproape rugandu-ma.

      Zis si facut,in cele din urma am fost de accord cu ea si poate ca avea dreptate.

M-a sarutat pe frunte cum numai ea o face si a iesit din camera,am ramas din nou singura cu gandurile mele,tata si Carlisle plecasera deja si poate cine stie,o sa am noroc iar maine pe vremea asta urcatul scarilor nu o sa mi se para o misiune impsibila si o sa reusesc sa ma bucur catusi de putin de scurta mea copilarie.

   Inca incercam sa imi dau seama ce era cu noua putere pe care o descoperisem si ma gandesc oare cate surprise o sa imi mai fac mie insumi prin stilul meu de viata total diferit de al celorlati.

 

                3.PERFUZIILE

 

 

 

 

              In timp ce stateam ghemuita pe scaun langa fereastra, am auzit usa de la intrare deschizandu-se, se pare ca tata si Carlisle se intorsesera de la spital. Erau plecati de 3 ore si avand in vedere circumstantele de afara si distanta, pot spune ca sau intors destul de repede, iar dupa exprsiile lor nu fusese deloc o calatorie placuta.

    – Furtuna asta se inrautateste din ce in ce mai tare, a zis Carlisle, scuturandu-si zapada din par.

    – Daca o v-a tine tot asa, nu o sa mai putem merge nici macar la vanatoare, iar asta era o tragedie pentru Emmett, care li se alturase in sufragerie.

    – De hrana noastra ne facem griji mai tarziu, acum este timpul sa hranim pe altcineva, vorbele lui tata pline de speranta.

   Stiam deja ca vor sa cobor, asa ca nu m-am lasat asteptata, m-am ridicat de pe scaun, se pare ca eram mai slabiata decat inainte si  cred ca citirea gandurilor tatei era cauza.

       Am ajuns jos, toti ma asteptau,Carlisle avea o perfuzie in mana, stiam deja ce urma sa se intample, dar parca punga aia de sange nu imi facea atata scarba ca si animalul mort de mai devreme.

– Stai jos Renesme, mi-a ordonat Carlisle stand in spatele unui fotoliu, cu mainiele sprijinite de spatarul acestuia.

Nu am mai zis nimic, m-am asezat ascultatoare, Carlisle a desfacut perfuzia…dintr-o data am simtit un foc care ma arde pe interior, dar intr-un mod placut, o senzatie de nestapanit, simteam ca sunt in stare de orice doar sa ajung la punga aia, Carlisle mi-a dat-o, nu am mai avut rabdare si am inceput sa beau, la inceput mai timid apoi insetat, sangele nu era proaspat, dar era delicious, iar organismul meu il primea cu bratele deschise.

       Simteam cum prind puteri, nici nu mi-am dat seama cand am terminat punga dar am primt alta imediat.

       Toti aveau un zambet larg pe fata, erau extrem de bucurosi, iar eu simteam pentru prima data in viata mea cum e sa te hranesti si mai ales sa fii satul, poate ca nu era aceeasi senzatie ca cea a unei vanatori dar pentru mine era perfect.

       Bausem deja 5 pungi, dar cu cat beam mai mult, cu atat pofta era mai mare, dar citeam pe fata lui Carlisle ca ar fi vrut sa ma opresc,eram deja satula dar mirosul sangelui ma atragea si imi tulbura mitea, as fi facut orice sa iau mai mult.

      -Bine, cred ca e deajuns, cum te simti Renesme? M-a intrebat Carlisle, sperand sa ma fi saturat.

      – Ma simt bine, dar mai vreau!

      – Cred ca ar trebui sa mai pastram si pentru maine, cantitatea de sange pe care ai baut-o este mai mult  decat cea pe care ai fi      baut-o daca ai fi omo…Carlisle facu o pauza, nu vruia sa spun  ce cea gandise, dar stiam deja…

    – Daca as fii omorat un… om! Am spus incet aproape inecandu-ma la ultimul cuvant!

 

      – Nu ma mai simt slabita,dimpotriva, cred nu m-am simtit niciodata atat de bine,dar simt ca as bea mult mai mult.

     – Oricat de mult te-ai hrani, nu o sa-ti stapanesti niciodata setea, trebuie sa te obisnuiesti cu ideea ca noi nu ne hranim pentru a ne satura, ci pentru a trai, asta este stilul nostru de viata,la care v-a trebui sa te adaptezi si tu.

     -Dar nu pot trai o eternitate hranindu-ma cu sange din pungi pe care tu le furii din spital.

     – Pentru moment, este bine ca am gasit portita asta de scapare, poate pe viitor, cand vei mai creste, iar transformare ta v-a lua sfarsit, vei fi capabila sa bei si sange de animal si sa n-i te alaturi noua la vanatoare! Am simtit farama de speranta din cuvintele lui, dar stiam ca il voi dejamagi.

     -Pai,… toate bune si frumoase, se pare ca acum Renesme e cea mai satula dintre noi toti, spuse Emmett ironic.

     -Da, de ce nu oraganizam o vanatoare, adevarul e ca mie una mi-e cam foame, astazi nu am prins mai nimic! Rosalie desigur.

      -Nu, este deja tarziu, iar cu furtuna de afara toate animalele sunt ascunse in vizuilnele lor si nici noi nu o sa putem vana.

Spuse tata, desi el era singurul care nu se hranise, deoarce ramasase cu mine.

     -Asa este! adauga mama. Sa speram ca pana maine furtuna se v-a opri!

     

      Este noapte, nici nu imi dadusem seama cand trecuse ziua mea, ceilalti erau toti in camerele lor, privind la furtuna care nu dadea sanse ca se v-a opri prea curand.

      Acum se schimbase putin roata, eu eram cea satula,iar ei cei flamanzi,dar in sitituatia asta nu era placut sa fii de partea cealalta

       Ma simteam extrem de puternica, cine ar fi crezut ca niste pungi cu sange, pe care probabil niste oameni il donasera pentru a primi niste bani, ma v-a trezii la viata.

       Simturile mele erau mai dezvoltate, auzul mai acut, vazul mai clar, mirosul mai accentuat.

       Puteam auzi chiar si trosniturile copacilor sub vuietul furtunii, de la kilometri distanta, gandurile imi erau si ele mult mai clare , puteam auzi tot ce gandesc cei din casa, se se pare ca toti aveau un gand comun “furtuna puternica care pare ca se inrautateste din ce in ce mai tare”.

       Ma simteam ca un bolnav in convalescenta, cu nasul infundat si oasele moarte, care a luat un tub de vitamine si antibiotice trezindu-se la viata.

      Era o senzatie noua pentru mine, cred ca asta inseamna sa ai energeie, sa fii satul si puternic.

      Nu ma puteam opri sa nu ma gandesc la sangele pe care il bausem, am incercat sa-mi reamintesc mirosul placut si aromat, pe care il avea, fiecare punga  continea sange de la personae diferite, unul era mai dulce, mai “viu” clar de la o persoana mai tanara, altul era mai amarui si avea un gust parca de putregai, ca si cum ar fi fost scos din venele unui batran fumator si mare admirator al  bauturilor tari.

      Toate gandurile astea ma ameteau si nu ma faceau decat sa ma gandesc la perfuziile inca ramase in frigider.

       Eram foarte tentata sa cobor sa le “devorez”, dar un gand m-a oprit, eram deja satula si aveam mai multa energie si putere decat as fi avut nevoie, era chiar ciudat intr-un fel sa fiu asa energica, ma obisnuisem cu starea mea de reverie, senzatia ca dintr-o clipa in alta as putea lesina  si plus de asta, in casa se discutau deja alte probleme mai grave, dandu-le tuturor o stare de agitatie, nu vruiam sa ii mai supar si eu cu noua mea “pasiune”.

       Am hotarat sa cobor jos, unde deja tata, mama, Carlisle si Esme, discutau aprins pe tema furtunii de afara.

      Am coborat scarile rapid, sarind peste ultimele trei trepte si aterizand chiar in mijlocul lor pe canapea, ca o puma jucausa, care isi umflase burtica si avea chef de joaca inainte de un pui de somn.

       Expresia fetelor lor se inbunatati imediat, erau fericiti sa ma vada vioaie si cu chef de joaca, dupa starea de somnolenta in care fusesem in ultimul timp.

     -Mai sa fie! Se pare ca pungile alea nu-s asa rele pana la urma, nu-i asa? Spuse mama cu un zambet larg pe fata si bucurie in glas.

    -Sunt o mina de aur! Am zis eu topaind pe canapeaua mare din piele alba asezata in mijlocul sufrageriei.

    -Daca avem noroc sa se domoleasca furtuna, maine o sa merg sa mai iau! Zise Carlisle.

    – Nu eu sunt satula si mai sunt cateva in frigider, imi ajung deocamndata, oricum ma simt prea energica, simt ca as vrea sa o iau la fuga. Au inceput sa rada cu toti.                                              

 -Maine vreau sa mergeti voi la vanatoare, sa va hraniti, aveti nevoie de asta, chiar aveau, toti erau palizi si simteam cum isi pierd puterile. Chiar de trebuia sa le prind chiar eu animalele tot trebuia sa ii ajut cumva. 

     -Noi suntem bine scumpo, important este acum ca tu esti bine, plina de viata si ne inveselesti pe toti . Spuse tata  din tot sufletul, am simtit urma fierbinte si placuta de iubire paterna in inima, in sfarsit tata ma iubea cu adevarat ca pe fiica sa.

    Nu m-am putut abtine si am sarit sa imi iau parinti in brate,corpurile noastre emanau mai multa caldura decat o soba incinsa desi doar eu eram cea cu piele calda, iar gustul placut de familie fericita se simtea in sfarsit in casa noastra.

      Carlisle si Esme s-au retras in dormitorul lor, iar eu si parinti mei am ramas tacuti si imbratisati pe canapeaua din sufragerie pe tot parcursul noptii.

      Lucrurile pareau sa mearga in sfarsit bine in familia noastra,iar furtuna de afara parea si ea sa se mai domoleasca in jurul nostru.

                              

                      

                  4. FOCUL

   

     

 

 

      Zori diminetii ne-au trezit din visare, cel putin pe mine,  eu find singura care puteam dormi, insa ne simteam ca si cum toti 3 am fi dormit si am fi avut impreuna cel mai frumos vis.

         Mici raze de soare se zbateau sa scoata capul printre nori aproape risipiti ai furtuni. Zapada adunata parea sa cuprinda intreaga planeta, te lua durerea de cap doar cand te uitai la lungul si nesfarsitul covor alb si stralucitor care acopera pamantul, era o zii perfecta, perfecta pentru vanatoarea de mult asteptata de toti, chiar si de mine. Eram nerabdatoare sa ii vad pe toti satuli si imbujorati din nou.

         Nu mai aveam rabdare, vroiam eu sa fiu cea care da alarma.

      – E timpul pentru vanatoare! Am strigat cat am putut de tare cu multa bucurie in glas.

  Cat ai clipi toti au fost jos exprimand parca aceeasi expresie care era si pe fata mea.

–         La asta nu ma asteptam! Zise Alice razand si venind sa ma ia in brate, ii simteam bucuria din suflet

–         Mergi si tu? A mai zis Jasper cu speranta intr-o minue.

–         Eu prefer sa raman la pungile mele! Am zis razand inveselindu-i pe toti,

–         Hai ce mai asteptati? La treaba cu voi, aveti niste stomacuri foarte goale si suparate de umplut. Cu sange dezgustator de animal, am adaugat in gand. Toti au ras.

–         Hai si tu cu noi! A zis Rosalie.

–         O sa-ti prinda bine o iesire la aer curat si o sa te bucuri de primele tale raze de soare. Parea mai mamoasa ca niciodata cu mine, ca o matusa adevarata,… dar brusc am realizat ceva, eu nu intrsem niciodata sub razele soarelui, stiam ce se intampla, dar nu simtisem niciodata pe pielea mea si nici mama, de cand venisem in Alaska cerul era constant acoperit de nori negri, doar din cand in cand mai zareai lumina vaga a soarelui sub patura constanta si groasa de nori, dar nu indeajuns incat sa poata patrunde prin ea.

       -Bine vin! Am spus nerabdatoare, abia asteptam sa simt caldura pe fata  si sa-mi incalzeasca sangele in vene, era ceva ce aveam in comun cu mama sau, poate eram prea dornica sa simt pe pielea mea.         

      Am iesit pe usa toti, fara mai stam pe ganduri, eu si mama am ramas ultimele, inca adapostindu-ne sub umbra verandei.

–         Dute tu prima mama,stiu ca deabia astepti. Si asa era,mama iubea soarele si nu il mai simtise de mult pe pielea ei, acum rece ca gheata.

 Dadu ingaduitor din cap, cu un zambet in coltul gurii, care insa scotea la iveala si o urma de teama.

 Facu un pas mare, coborand pe treptele scarii din exterior si iesii in lumina razelor de soare, acum mai puternice, isi ridica mainile la nivelul umerilor, ridicandu-si fata spre cer cu ochii inchisi, stralucea ca un diamante proaspat slefuit. Isi dadu puloverul jos, ramanand intr-un tricou, stralucirea ei devenind mai puternica, reflecandui-se pe intreg corpul, era extrem de fericita si se simtea minunat, se intoarse  spre mine aproape orbindu-ma si imi spuse calm cu o voce de inger.

–         E randul tau scumpo!

  Ceilalti isi luara ochii de la mama, inca fascinate de frumusetea ei, aproape ca pe ei nici nu ii observasem sub razele soarelui, dar toti erau la fel de frumosi si starlucitori

      Se uitara toti nerabdatori la mine , dar imi era teama sa pasesc, daca eram diferita de ei si in felul asta, experientele mele de pana acum imi demonstrasera de multe ori ca nu sunt la fel ca ei, daca si acum era la fel… si mai presus de orice ma speria  privirea din ochii lui Carlisle, nu imi puteam da seama ce este, isi controla foarte bine gandurile, dar cred ca nici el nu era sigur de ce gandea, arata de parca si-ar aduce aminte de un vechii lucru din trecut de care nu era ferm convins.

–         Haide Renesme, fa un pas mare si uimeste-ne pe toti! Imi zise tata increzator, cu un zambet care imi dadu curaj.

 Am hotarat sa nu mai lungesc momentul inevitabil, mi-am dat bluza jos ramanad intr-un maieu si am facut un pas mare, intrand cu totul in lumina soarelui asteptand miracolul… dar miracolul s-a transformat in dezastru, odata ce razele soarelui mi-au atins pielea de gheata, m-au ars mai puternic decat as fi crezut vreodata ca focul poate arde, simteam ca mi se topeste carnea iar oasele mi se tarnsforma in scrum, sclipirea de diamant la care m-am asteptat s-a transformat in dezlantuirea focului din iad pe pielea mea.

      Am tipat de durere si simteam cum pielea mi se topeste si mi se scurge ca transpiaratia de pe corp. eram aproape de inconstienta, cand am simtit mai multe atingeri reci care m-au ridicat si m-au scos de sub lumina care ma topea la propriu.

      Am simtit racoare si am rasuflat usurata, deschizand ochii, urmatorul lucru pe care l-am vazut m-a inspaimantat si mai tare, 7 perechi de ochii inspaimantati ma priveau de parca toata teama din lume s-ar fii adunat in ei, m-am ridicat si m-am uitat la mainile mele arse, ranile se vindecau foarte repede, vizibil cu ochiul liber la fel si cele de pe fata si de pe intreg corpul, pantaloni mei erau arsi in locurile in care soarele imi arsese si pilelea, aratam de parca as fii fost imbibata in benzina iar cineva a aruncat o scanteie spre mine.

   Dar acum totul se pare ca trecuse, toate ranile disparusera, iar durerile insuportabile de mai devreme erau ca si cum nu ar fii existat, dovada la tot fenomenul mai erau doar hainele mele arse si fetele speriate ale tuturor.

–         Renesme esti bine? M-a intrebat mama inspaimantata.

Am incuviuntat din cap

–         Da sunt bine, n-am nimic

–         Ce s-a intamplat? A intrebat tata cu spaima.

Priveam la fetele lor speriate iar ei se uitau la mine incapabili sa isi dea seama ce tocmai se intamplase, eu eram bine, ma vindecasem complet, ranile adanci de mai devreme, fiind acum doar o amintire, macar mostenisem unul dintre avantajele de a fii vampir deoarece tot ce primisem pana acum erau doar probleme.

     Incercam sa imi dau seama singura ce se intamplase, incercand sa nu par egsasperata cerandu-le lor explicatii, si mi-am adus aminte brusc de privirea lui Carlisle inaite sa intru sub lumina arzatoare a soarelui

     L-am privit, era ingandurat, fata lui exprima incapabilitatea de a intelege tot ce se petrecuse, dar intr-un fel stia despre ce este vorba.

     -Carlisle? L-am intrebat, tu stii ce s-a intamplat. Am declarat.

     -Ai avut o presimtire inca de la inceput, inaite sa…”ard”!

     -Toti ceilalti s-au uitat la el, iar el s-a uitat la mine, fara sa imi raspunda a ridicat privirea catre ceilalti si le-a spus cu autoritate.

     -Renesme o sa ramana cu mine, nu va faceti griji o sa fie bine, voi mergeti la vanatoare, vremea asta nu o sa dureze mult.

Si privind prin fereastra mare din sufragerie, am vazut cum norii negri si intunecati acopera cerul, astupand soarele si “taind-ui” una cate una razele care luminau zapada lasand loc umbrelor intunecate care prevesteau o furtuna puternica.

–         Ai inebunit!!! Vrei sa plecam acum, dupa tot ce s-a  intamplat.

Tonul vocii tatei era stupefiat.

Ii citea gandurile lui Carlisle, dar era inacapabil sa inteleaga ceva, la fel ca si mine.

–         Nu s-a intamplat nimic, trebuia sa ma astept la asta, dar am crezut pana in ultimul moment ca nu este posibil

Afara incepuse sa bata un vant lent, care insa prindea putere din minut in minut.

       Gata cu vremea frumoasa!

   -Carlisle ii arunca o privire tatei, prin care il ruga sa plece si sa aiba incredere in el, vedeam ca sunt cu totii infometati, dar nu vruiau sa plece.

   Asa ca am decis sa iau masuri.

–         Mergeti sa va hraniti, aveti nevoie de asta, eu raman cu bunicul, sunt bine, serios, nu va faceti griji, trebuie doar sa ma schimb. Am aratat spre hainele mele arse.

–         Duceti-va!

–         Voi ceilalti mergeti, eu raman aici.Zise tata pe un ton autoritar

–         Nuu! Am exclamat. Tu nu te-ai hranit nici ieri, tot din cauza mea, trebuie sa manaci, te rog dute, l-am implorat cu privirea.

–         Asa este, am sa raman eu.

–         Mama,… sunt bine, intelegeti nu va mai faceti atatea griji pentru mine.Tonul meu era putin suparat.

–         Renesme! Ai luat foc sub ochii nostrii si tu vrei sa nu fim ingrijorati? Ma certa mama.

Tata si Carlisle schimbasera tot timpul priviri transmitandu-si ceva.

Apoi tata a zis.

–         Bine, mergem la vantoare si ne intoarcem repede, inainte sa inceapa furtuna, care era deja aproape.

Se uita la mama care era suparata si nu vruia nici in ruptul capului sa plece de langa mine si incunvinta din cap.

Amandoi s-au uitat apoi la mine cu ochii blanzi si au venit sa ma ia in brate, amndoi m-au sarutat pe frunte, iar tata mi-a zis bland..

–         Ne intoarcem repede scumpo! Si au izbugnit pe usa, tinandu-se de mana, nemaiasteptand-ui  pe ceilalti.

Apoi au venit si ei la mine, Alice m-a imbratisat iubitor, la fel si Rosalie iar Emmet si Jasper m-au ridicat pe brate, aruncand-ma in sus cum faceau cand eram mai mica.

M-au sarutat pe obraji amandoi odata,razand , dar cu ochii tensionati si m-au lasat usor jos, apoi disparand cu toti pe usa.                                                                                      

   

     

   

                     5. CEI VII

 

 

 

 

         -Vino cu mine Renesme! Mi-a zis Carlisle cu vocea calma.Nu am mai zis nimic si l-am urmat, am urcat scarile traversand holul pana in biroul lui.

  Nu-I intelegeam prea bine gandurile, era o invalmaseala totala in capul lui, asa ca am preferat sa las lucrurile sa decuraga de la sine.

        – Ia loc mi-a zis aproape zambind. M-am asezat pe scaunul de la birou in care in care imi placea sa stau sis a ma invartesc cand eram mai mica si plecam pe picioare, asta se intampla cam la 2 lunii de la nastere.

Merse inspre unul dintre uriasele rafturi cu carti care acopereau peretii vopsiti in alb si incepu sa isi plimbe degetul aratator pe cotoarele cartilor analizandu-le si citind cu repezitate titlurile.

 Se opri brusc pe una dintre ele. Era o carte groasa, veche, din piele neagra, cu niste inscrierii aurii pe coperta.

     Carlisle aduse cartea la mine punand-o pe birou, parea ca are 1000 de ani, dar cu toate acestea nu era rupta sau zdrentuita.

Am analizat titlul, literele pareau vechii, ca cele pe care le foloseau cei din antichitate in scrierile bisericesti, doar ca erau in engleza aveau forme caudate si iti lua ceva pana sa iti dai sema ce scria.

 Inca de cand am renuntat la patutul de bebelus Carlisle ma lua cu el in fiecare zii aici si imi spunea povesti despre zeii din antichitate si zecii de alte lucruri care ma fascinau, petreceam ore intregii pe genunchii lui cu o carte groasa in brate si ascultand-ui povestiile care imi spunea ca imi vor fii de folos mai tarziu.

Am analizat di nou titlul atingand coperta cu varful degetelor pana am inteles ce scria ..

       

                                        Vampiri vii

 

  Nu intelegeam prea bine expresia titlului, iar apoi un alt gand mi-a strafulgerat, cum de intelegeam ce scria?Niciodata nu invatasem sa citesc.

L-am privit socata pe Carlisle, inainte sa apuc s ail intreb ceva a zis cu tonul vocii scazut si apreciativ.

        -Vampiri vii!

Eram uimita, avusesem dreptate.

        -Carlisle! Eram confuza.

        -Mai invatat cumva sa citesc si nu imi mai amintesc eu? La cat de ametita si si dezorientata fusesem in ultima vreme nu ma mira sa fie asa.

Carlisle se uita la mine si-mi zambii

        – Nu, este o trasatura de a ta, nu ai nevoie sa inveti, te-ai nascut deja invatata.

Am afisat o expresie mirata, nu intelegeam o iota din ce spusese.

Am decis sa las asta pe mai tarziu si mi-am fixat din nou atentia asupra cartii.

Carlisle o deschise, arata de parca Zeus insusi o deschisese ultima data. Prima pagina era aproape goala, culoarea ei era de un galbui invechit, fusese clar mai mai alba candva.

In mijlocul pagini era un text intre ghilimele, m-am chinuit s ail citesc:

 

 

       

         “  Ca  regii  au fost  de  puternici,  ca  imparati   de iubiti, dar  razele  de  soare, de  ura  si  inversunare, i-au  ars  pe  acesti  zei, lasandu-i  in uitare! “

 

 

Nu intelegeam prea bine textul, orice erau aceste creature, un lucru era sigur, erau extreme de puternici.

Carlisle rasfoi din nou cartea pana ajunse la o imagine intinsa pe intreaga pagina, 3 fiinte impunatoare care iti taiau respiratia, erau pictate pe pagina roasa de timp.

Carlisle atinse figurile din carte si imi spuse dintr-o suflare..

        – Stramosii tai!

 M-am uitat la el mirata.

        -Adica ai nostril! I-am raspuns

        -Nu! Imi raspunse si el zambind. Doar ai tai.

Desi as putea spune ca pentru cei ca mine care pot citi gandurile, intelegerea vorbelor spuse de cei din jur este mai usoara, asta clar nu imi era de nici un folos acum, cu cat incercam sa deslusesc ce incerca Carlilse sa spuna nu reuseam.

Am privit di nou silutele desenate in carte.

      Erau doi barbati si o femeie, de ambele parti erau barbatii, unul tuns scurt, cu parul caramiziu, cu ochii albastii, inalt, intruchiparea lui Adonis insusi. Celalalt era blond, cu parul pana la umar, cu ochii verzi, la fel de inalt si de impunator ca si celalalt.

       Iar in mijloc era femeia, arata ca o zeita si din pozitia pe care o adoptase dadea de inteles ca ea este cea care conduce, era inalta, cu o silueta cum numai vazusem nici in revistele de moda ale lui Rosalie, bruneta, cu parul foarte lung si des, usor ondulat, avea ochii caprui si atat de seducatori, capabili probabil sa zapaceasca orce barbat.

        Chiar daca picture era invechita si usor stearsa, culorile pierzandu-si stralucirea de-a lungul anilor, chipurile erau atat de clare, luminoase si frumoase, ireale, imaginea lor fin parca rupta dintr-un vis, daca vreodata mi-am imaginat cum arata zeii acum aflasem.

 Carlisle ma trezii din hipnoza pe care o povocase aceea imagine asupra mea, rasfoind cartea din nou ajungand la un inceput de capitol, literele erau scrise sub aceeasi forma complicate, greu de descifrat, dar mi-a dat seama ca Carlisle stia foarte bine povestea asa ca am decis sa il las pe el sa o spuna.

  Asa ca incepu..

      -Povestile s-au uitat, istoriile s-au pierdut, iar cei ce au fost candva numiti zei pe pamant, au disparut!

      S-a intamplat cu multe secole de ani in urma, cand primi vampiri apareau pe pamant.

      Nimeni nu stia cine crea aceste creature puternice si moarte, dar aparea in fiecare zii cate unul, insa erau create pentru a fi condusi sub influenta binelui, ajutau oameni si protejau orasele de vremurile rele si primejdiile de atunci, puterea lor era nemarginita, se hraneau cu animale, ca si noi, desi simteau o nestapanita atractie pentru oameni ii tratau in continuare ca pe cei pe care trebuie sa ii protejeze, nu sa-I devoreze.

     Oameni ii iubeau, astfel s-au creat legaturi intre ei, indragostindu-se, vrand sa isi intemeieze familii, desii le era greu, suportau, si in cele din urma se obisnuiau mirosul, la fel cum a facut si tatal tau cu mama ta.

     Femeile umane care se indragosteau de vampire ramaneau insarcinate nestiind insa ca in pantecele lor cresteau adevarati zei.

Sarcina li se dezvolta repede, iar nasterea era extrem de dureroasa, insuportabila, deoarece copii erau jumatate vampire si erau puternici inca din pantecele mamei.

  Femeile mureau la nastere, cateva erau salvate fiind transformate chiar inainte de asi da duhul.

 Ascultam cu urechile ciulite, plina de uimire, insa poveste lui Carlisle mi se asemana izbitor de mult cu ceva dar nu stiam sau nu indrazneam sa spun cu ce.

       Copiii nascuti erau numiti “vampiri vii” deoarece erau vampire dar erau si oameni, mostenind ambele parti ale parintilor lor.

Erau diferiti, nu puteau fii crescuti ca si ceilalti, fugeau de sangele de animal ca de molima, soarele ii ardea, dar erau extern de puternici, mult mai puternici decat ceilalti inca de mici.

 Se dezvoltau extreme de repede “sarind” peste fazele copilariei, transformarea oprindu-se cand ajungeau la varsat fizica a tatilor

Carlisle se uita la mine, cu coltul guri ridicat intr-un zambet si imi spuse facandu-mi cu ochiul

    -Exact ca tine!

    -Si apoi ce se intampla cu ei? Am intrebat nerabdatoare si Carlisele continua poveste rasfoind usor cartea.

Pe masura ce cresteau isi descopereau noi puteri, noi abilitati.

   -Ce fel de puteri? Am intrebat, credeam ca aceste puteri provina din partea inca umana a vietii, dezvoltandu-se atunci cand omul devine vampire.

Carlisle ma privi apreciativ.

   -Esti foarte perceptive! Ma lauda cu un zambet..

   -Asa este, ai dreptate.

   -Si atunci lor de unde le provin toate aceste puteri, din moment ce s-au nascut deja vampire? Am intrebat buimacita.

  -Sa nu uiti , am spus ca sunt juamatate oameni si cum orice copil nounascut mosteneste anumite calitati de la parinti,bunici sau chiar rude mai indepartate, la fel si ei, mostenesc toate calitatile celor de acelasi sange cu ei, icapabile de a fii folosite de acestia dar transformate in puteri extraordinare in “mainile” lor. Ei  mosteneau puterile a 9 generatii dinaintea lor, bineinteles ca nu fiecare om avea cate o abilitate, ei ajungand sa mosteneasca 5 sau 6 puteri diferita poate chiar mai multe sau mai putine.

   -Si ce s-a intamplat cu ei? Am intrebat dornica sa aflu mai mult.

Carlisle imi vazu curiozitatea din priviri si continua.

   -Erau iubiti, respectati, temuti pentru puterile lor, desi simteau o nestapanita “pofta” asupra oamenilor, se stapaneau tratandu-I ca pe egalii lor nu ca pe niste fiinte  fragile pe care le-ar fi putut sfasia intr-o secunda, ii protejeau si detineau controlul asupra tuturor vampirilor, punand-ui la respect pe cei mai rebeli.

  Un singur lucru ii dezavantaja fata de ceilalti , facand-ui sa para mult mai periculosi fata de cei “obisnuiti”, nu se hraneau cu sange de animal, nu puteau… il urau.

  Mi-a inghetat sangele in vene, simteam ca Carlisle ma descrisese pe mine pana acum si uneori ma intrebam daca nu era chiar asa.

   -Si atunci cu ce se hraneau? Am intrebat murind de curiozitate.

   -Cu oameni. Raspunsul a fost scurt, dint-o suflare si m-a inghetat.

   – Cu sangele care mai ramanea  prin venele oamenilor morti.

Un val de confuzie m-a lovit din nou, Carlisle imi vorbi inainte sa il intreb la ce se referea.

   -Pe vremea aceea oamnei sa imbolnaveau, neavand mijloacele de vindecare din ziua de azi, acestia muraeu de boli ca lepra care era cea mai periculoasa fiind fara leac si contagioasa, sau multe alte boli.

Astfel cadavrele reprezentau sursa de hrana a vampirilor vi, trupurile desi intoxicate nu erau periculoase pentri ei fiind imuni la orice fel de boli.

Dar puterea lor le aducea si ura si invidie din partea celorlalti “simpli”, mi-a luat ceva sa imi dau seama ca se referea la vampiri

-Devenisera prea puternici, asa ca au organizat in complot impotriva lor. Carlisle scrajni din dinti.

Au format un grup, hotarati sa ii distruga, stiau ca nu se puteau lupta cu ei sin u ii puteau intoarce nici pe muritori impotriva lor, asa ca au decis sa-I atraga intr-o capcana.

 Am facut ochii mici

   -Ce fel de capcana?

   -Una care evea sa ii distruga! Am inghitit in sec, nu stiam prea multe despre aceste creaturi, si in mod clar nu eram o mare admiratoare a vampirilor in general, dar pentru aceste fiinte aveam un neinteles sentiment de respect si de compasiune.

   Carlisle isi continua povestea…

   -Au ademeit cativa muritori in centrul satului la o ora tarzie din noapte la care doar cei “morti” nu dorm si i-au legat de parii de lemn de care earu de obicei legatii hotii, talharii sau vrajtoarele pentru a fii executati. I-au injunghiat indeajuns incat sa sangereze dar sa ramana in viata si i-au obligat sa strige dupa ajutor, se puteau controla san u omoare victimele chiar ei deoarece de lungul anilor sangele de animal devenise singuara si principala lor sursa de hrana, in plus oamenii aceia erau predestinati pentru altcineva

   – Pentru cei regali. Am raspuns cu vocea tremuranda

   – Da.

   -Si ce s-a intamplat apoi? Am intrebat nerabdatoare.

   -Fiind jumatate oameni “cei vii” isi petreceau noptile in paturile lor, odihnind-se, insa strigatele puternice si mai ales un miros ispititor le-a atras atentia, trezind-ui si facand-ui in mid involuntar sa se indrepte spre centru.

  Mirosul era din ce in ce mai ademenitor si irezistibil, facand-ui sa isi piarda minile, sa nu mai gandeasca limpede.

  Simtaind-ui ca se apropie tradatorii au dezlegat victimele si le-au tarat jos pe pamant, acestia fiind incapabil sa mai fuga din cauza ranilor care le provocau o moarte lenta.

  Cand au ajuns la ei, au vrut sa ii ajute, insa nu se mai puteau controla, setea era mult mai puternica decat dorinta de a face bine, asa ca i-au atacat animalic uitand de partea omeneasca si lasand pradatorul din ei sa iasa la suprafata.

  I-au sfartecat… Carlisle facu o pauza apoi spuse trist.Dar planul nemernicilor deabia acum incepea

  -Ce vrei sa spui?

  -Au trezit fiecare om din ace sat straigand cat au putut de tare “Ucigasi, sfartecatori, criminali”

 S-au starns cu toti si ce-a ce au vazut i-a inghetat, regii  pe care ii venerau zaceau cu victimele moarte in brate, plini de sange , aratand de parca si-ar fi dorit mai mult.

  -I-au atacat si pe ceilalti? Am intrebat speriata.

  -Nu dupa ce au realizat ce au facut s-au controlat, insa era prea tarziu, oamenii au fugit fiecare la casele lor adapostindu-si copii si inarmandu-se fiecare cu sabii, furci, topoare si torte aprinse, hotarati sa ii distruga pe “criminali” pe care i-au venerat atat de mult

 -Nu au fugit? Am intrebat cu vocea Sparta si temandu-ma dintr- o data pentru “ei”

 -Nu. Carlisle imi raspunse simplu ca si cum ar fi trebui deja sa stiu la ce sa ma astept

 -S-au lasat prinsi, nu au ripostat, erau prea speriati de ceea ce se intamplse, se simteau prea vinovatii pentru asi oferii meritul de a fugii.

Si asta facea parte din planul vampilor, stiau ca nu vor fugi, ca se vor simtii prea vinovati sin u vor opune rezistenta.

  Astefel s-au lasat prinsi si legati de aceeasi stalpi pe care victimele lor zacusera mai devreme, apoi…Carlisle facu o pauza ca si cum nu ar fi vrut sa imi spuna continuarea, privind cu ochii tristi pe una din paginile carti

  Nu am mai zis nimi, i-am luat cartea din brate si privind-o am impietrit.

   O imagine cumplita care m-a facut involuntar sa plang, 5 persoane erau legate  cu fangii groase cat pumnul de niste stalpi uriasi, fiind acoperiti de lumina puternica a soarelui, arzandu-I in intregime.

  Zeci de oamnei stateau la piciorele lor, cu mainile ridicate in are, aratand ca si cum ar aclama de fericire.

  Fetele lor ingeresti erau frumoase chiar si sub valvataia focului puternic care insa nu a lasat din ei decat o cenusa suflata de vant si astfel au fost pierduti si uitati pentru totdeauna.

    Am inchis puternic cartea cu un zgomot ascutit, iesind din ea si ultimele particule de praf adunate de-a lungul anilor.

  Il vedeam pe Carlisle incercand sa isi gaseasca cuvintele pentru ami explica ce tocmai vazusem, insa am vorbiy prima nemaiavand nevoie de nici o clarificare, totul era destul de limpede.

  -Eu sunt ca si ei nu-i asa? Sunt un vampire viu. Am spus declarand nu intreband.

  -Da. Spuse Carlisle vorbind in sfarsit.

  -O sa am aceeasi soarta ca si ei! Am spus-o ca pe o presupunere.

  -Nuuu! Carlisle aproape tipa, o sa avem grija de tine, acum avem alte metode pe care ei atunci nu le aveau.

  -Care, sangele la punga furat din spatal? Nu o sa pot trai o eternitate asa bunicule. Am declrat amar in timp ce coboram de pe scaun, nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa se intample cand o sad au cu ochii de vre-un om.

  Si am iesit din camera nemailasand-ul pe Carlisle sa imi raspunda.

       6. SFARSITUL TRANSFORMARII

 

 

    

 

Am refuzat sa mai vorbesc cu oricare dintre ei despre subiectu “Vampiri vii”, ma enerva asta, ma enrva faptul ca tot ce tinea de mine era diferit de ei.

 Lunile treceau iar eu ma apropiam cu pasii repezi de sfarsitul transformarii, ma simteam mult mai bine de cand beam sange din perfuzii, si refuzam cu desavarsire sa mai iau parte la vreuna din vanatorile familiale.

 Ma tineam cat mai la distanata de soare, atunci cand isi mai facea aparitia pe cer, lucru care se intampla foarte rar.Furtunile aici deveneau din ce in ce mai dese si mai violente. Ii auzisem de cateva ori pe ceilalti discutand despre o posibila mutare, cea ce nu ma prea incanta deloc.

    Acum eram singura in casa, ceilalti erau plecati la vanatoare. Eram in fata oglidei din camera mea, devensie un obicei, nu fiecare om poate spune ca vede in fiecare zii ceva diferit atunci cand se uita in oglinda, lucru care era valabil pentru mine, dezvoltarea mea era din ce in ce mai rapida, dar mai erau cateva luni si apoi totul o sa se termine.. o sa privesc aceeasi fata in ognda pentru eternitate, ceea ce nu ma incanta.

 Daca azi faci un lucru rau cand te privesti in oglinda vezi faptasul si de fiecare data iti aduci aminte, insa  daca te schimbi de fiecare data cand te privesti parca nu mai vezi aceelasi raufacator.

Lucru care nu v-a mai fii valabil pentru mine peste 4 luni.

   Deja aratam ca de 16 ani desi aveam  3 , timpul  a trecut repede, slava Domnului ca nu ma si comporatm ca un copil de 3 ani, se pare ca odata cu fizicul meu se dezvoltase si creerul. Am zambit la acest gand.

  Una dintre persoanele de care eram siguara ca se bucura de noua mea infatisare era Alice, nu prea avea ce face aici asa ca ore intregi ma tinea prizoniera in baie testand pe fata mea toate machiajurile posibile, si nici restul trupului nu era scutit, probam zilnic zeci de haine, care mai de care, habar nu aveam de unde poate scoate femeia asta atata imbracaminte.

 Mosteneam mare parte din fizicul tatei eram mult mai inalta ca mama, aveam 1,74, si probabil pana la sfarsit o sa mai cresc cativa centimetri, eram slaba, doar posedam cea mai drastica dieta posibila, iar parul meu negru crescuse considerabil ajungand la baza spatelui.

   Usa de la intrare m-a intrerupt din nesfarsita mea privire in oglinda. M-am deconectat de la intruchiparea mea si am coborat la ei.

  Intr-o secunda eram jos, iubeam viteza de vampire, singurul lucru care imi placea la mine.

 -Deci cum a decurs vantoa…  Intentionasem sa par entuziasmata dar fetele lor exprimau cu totul altceva decat bucuria urmata dupa fiecare vanatoare.

 -Ce s-a intamplat? I-am intebat ingrijorata?

 -Nu am putut vana nimic. Mi-a raspuns Emmet complet dezamagit.

 -De ce? Eram confuza.

 -Pentru ca animalele ori sunt in cele mai adanci funduri ale pamantului pentru a se adaposti de urgia de afara, ori sunt deja moarte. Mi-a raspuns Rosalie.

 Tata privea tacut pe fereastra, am mers langa el.

Privind afara am fost socata prin faptul ca nu puteai vedea nimic la 2 metri in fata ta, doar salbatica demonstratie a fortelor naturii.

 -Nu mai putem ramane aici! Mi-a spus amar

 -Ce… tata nu putem pleca,…nu…Cuvintele mi-au ramas in gat, mai ales cand am vazut locatia unde aveau de gand sa plece, s-au sa se intoarca.

 -Ne pare rau scumpo, dar nu avem alta alternative. Mama era acum langa mine.

 -Va rog mai asteptai putin, pana… transformarea mea v-a ajunge la final.

 -Renesme, transformarea ta e aproape gata, cateva luni nu mai conteaza. Jasper incerca sa ma linisteasca cu puterea lui insa asta nu mergea si pe mine, eram imuna la orice alta putere venita din partea vampirilor normali, ceea ce eu sigur nu eram.

 -Va implor, inca putin , o sa ma simt mult mai bine cand toate acestea o sa se termine.

 – Bine Renesme. O sa mai asteptam putin. Carlisle, cel care intotdeauna ma asculta si ma intelegea.

 -In plus trebuie sa o supunem pe Renesme la niste teste inainte sa o aruncam intr-o multime “deliciosa”de oameni.Mai adauga el.

 Am inghitit in sec, cuvintele astea nu erau prea bine alese si clar nu facea sa ma sinmt mai bine, dar bunicul avea dreptate, nu puteam risca sa ajung vinovata pentru disparitia unui intreg oras.

 -Si cum ai de gand sa faci asta? Il intreba Esme pe Carlisle.

 -O sa aducem aici un om si restul o sa vedem.

 -Ce? Ai inebunit? Carlisle nu am degand sa am un om pe constiinta.

 -Renesme cand o sa plecam,o sa fii inconjurata de mii de oameni.

Simteam ca ma ia ameteala, nici nu vruiam sa ma gandesc la ceea ce Carlisle tocmai spusese.

 -Asa ramane atunci maine facem rost de un muritor si il aducem la noi in casa pentru ceva vreme,Renesme are nevoie sa se obisnuiasca cu mirosul lor. A spus tata punand punct discutiei.

 Grozav, nu durase prea mult perioada fara probleme si acum am impresia ca ma confruntam cu cea mai mare de pana acum.Setea mea.

  Restul zilei l-am petrecut in biblioteca lui Carlisle citind din carte pe care mi-o aratse mai demult despre vampirii vi, incercand sa aflu si cel mai mic detaliu despre ei. Nu stiu de ce dar nu puteam spune noi, simteam ca acele fiinte din carte sunt mult mai presus decat mine.

  Ei ajutau oamenii in timp ce eu urma sa aflu daca ma pot stapanii in jurul unuia.

  Uramatoarea zii m-a trezit vejnica si neoprita furtuna care imi batea in geam si cateva zgomote care veneau de jos.

 M-am imbracat intr- pereche de blugi  si mi-am luat o bluza alba, simbol al pacii, care sper sa existe si intre mine si noul vizitator care slava Domnului nu venise inca, eram sigura ca i-as fi simtit mirosul.

   Am coborat scarile putin tematoare, toti ceilalti earu deja jos adunati paca intr-o sedinta.

–         Buna dimineta scumpo! Mi-a apus mama luandu-ma in brate urmata de tata.

–         Buna.. dimineata! Dar ce e cu voi toti?

–         Poi nu o sa o mai lungin, spuse Carlise indreptandu-se spre usa.

   -Renesme vreau sa iti fac cunostinat cu Max, si deschise usa , brusc la cativa metri de mine se afla silueta unui baiat de nici 25 de ani.Am incremenit, vruiam sa fug de acolo dar mama si tata ma tineu strans, as fi putut usor scapa de ei daca creerul meu nu s-ar fi blocat.

 Carlisle il invita inauntru, inchizand usa in spatele lui, odata ce puternicul aer rece nu imi mai invada narile am simtit ceva ce nu pot descrie in cuvinte, cea mai frumoasa mireasma a paradisului se afla chiar in fata mea si era atat de usor sa ajung la ea, ii auzeam sangele pompand prin fiecare vena, ii simteam respiraia in timp ce se apropia de mine, insa Carlisle il oprii pana sa ajunga drept in fata mea.

    Imi concentram fiecare muschi din corp incercand sa nu imi pierd controlul, daca pana acum crezusem ca sangele din perfuzii era bun, acum nu il vedeam mai presus in fata celui de animal, ceea ce cu adevarat imi doream era chiar in fata mea.

   Involuntar am facut un pas incecand sa ma apropii de el, jumatate din mine nu mai gandea limpede, nu mai conta nimic vruiam doar sa ajung la el, am scapat usor din stransoarea parintilor, fiind in stare sa le rup si mainile daca nu m-ar fi eliberat.

  Intr-o fractiune de secunda m-am repezit la baiatul sperait care vensie la propria moarte, insa  dintr-o data am fost lovita cu putere, si aruncata in cealalta parte a sufrageriei.

   Emmet, jasper si tata erau acum in fata mea, in timp ce ceilalti formasera un zid in fata “victimei”.

    -Dati-va din calea mea.Am spus furioasa in timp ce ma ridicam.

    -Renesme calmeaza-te, aduti aminte cine esti! Tata era acum langa mine tinandu-ma de umeri.

   -Asta a fost ideea ta, te-am avertizat si stii ceva am fost o proasta ca ma rabdat in tot acest timp, cui ii pasa de constiinta,sangele lui v-a fii al meu.

  L-am impins pe tata cu putere, apoi pe Emmet si Jasper , si m-am indreptat din nou spre “el”

  -Renesme te roog! Ma implora mama plangand, sa ma opresc.

  Dintr-o data un miros cunoscut mi-a invadat din nou narile insa nu era al baiatului speriat de sptele mamei, si cel dintr-o perfuzie desfacuta din mana lui Carlisle care era acum in fata mea.

   Am baut-o pe nerasuflate iar Carlisle mi-a dat alta, pana cand m-am simtit satula.

  Am putut di nou sa gandesc limpede sisa realizez ce tocmai facusem, am cazut pe podea incepand sa plang, si i-am implorat s ail dea afara.Mirosul lui imi provoca sila acuma pentru ca din cauza lui scosesem din mine adevaratul monstru.

–         Renesme, cumpo imi pare rau, este numai vina mea trebuia sa te hranim mai intai. Vorbele de regret ale lui Carlisle erau acum langa mine.

Cu toti s-au adunat in jurul meu incecand sa ma linisteasca pana cand in cele din urma am putut reactiona din nou normal.

   Cand m-am ridicat l-am vazut pe Max stand in partea cealalta a sufrageriei, nu era deloc speriat , pe fata lui afisandu-se un zabet.

  Carlisle ma conduse usor spre el.

    -Renesme dupa cum ti-am spus el este Max, lucreaza la spitalul de unde iti procuram sangele, si o sa locuiasca ceva timp la noi.

    -Buna Renesme, imi pare bine sa te cunsoc! Imi spuse apropindu-se de mine si intinzand-mi mana

  M-am tinut departe de el, ce era in neregula cu baiatul asta, un om normal ar fii fugit acum mancand pamantul, dar Carlisle spuse  ca lucreaza la spitalul de unde imi procura sangele asta insemna ca…

   -Renesme nu iti face griji, Max stie totul despre noi, as putea spune ca are ceva experienta cu vampire.Se uitara unul la altul zambind.

  -S-a oferit san e ajute cu problema ta.

  Clar era ceva in neregual cu el, adica se oferea singur momeala pradatorului.

 Insa nu parea deloc speriat, ba chiar stapan pe sine, uitandu-ma mai bine la el am realizat si cum arata pana acum nu ma interesase deacat substanta care ii se scurgea prin vene.

  Era un tip atletic, brunet, cu ochii verzi si calzi imi zambi din nou si imi intise a doua oara mana.

  -Mai incercam odata? Ma intreba cald.

  I-am intins si eu mana usor atingand-ul foarte incet, mama lui era calda, ii simteam single pompand din nou cu putere ,asa ca m-am retras usor.

  Imi zambi din nou.

Ma astepta o perioada foarte grea cu nou musafir dar cel putin, era inca intreg.

    Urmatoarele saptamani au fost tensionate, fiind inconjurate de concentrarea mea contiuna de al tine pe Max in viata., ma imprietenisem foarte bine cu el, era foarte dragut, si inexistenta lui frica fata de mine ma enerva, dar imi placea intr-un fel, simteam ca inca pot fi umana, imi petreceam foarte mult timp cu el, eu incercand sa stau la distanta insa de fiecare data el se apropia de mine incercand chiar sa ma atinga, ceea ce nu era deloc usor pentru mine.

  Insa usor usor m-am obisnuit cu el si cu mirosul lui, stapanindu-mi complet atractia pentru sangele lui.

   Cand m-am trezit, ma simteam ciudat, de parca nu eram eu insumi, era ceva ciudat cu corpul meu, ma simteam ca un pahar cu apa umplut pana la refuz, cand m-am dat jos din pat ma simteam total diferit, eram obisnuita ci schimbarea dar acum era mult prea intens cand am mers spre oglinda,am privit reflexia unei fete care arat perfect de 17 ani, simteam cu corpul meu se oprise si atunci am stiut ca transformarea mea ajunsese la final.

 

 

 

 

 

 

                               7. ULTIMA ZI        

 

 

 

 

 

     Eram intepenita in fata oglinzii, nu imi puteam inchipui cum v-a fi sa vad acelasi lucru in fiecare zi.

     M-am desprins de pe imaginea mea, tot ce vruiam era sa nu imi ramana in minte, pana acum incercam sa imi intiparesc in minte fiecare schimbare a infatisarii mele, insa acum speram doar sa uit cum arat si de fiecare data cand ma privesc in oglinda sa vad ceva nou.

   Am mers in fata ferestrei sperand sa uit si ziua de azi sa fie una absolute normala, insa pana mi-am vazut din nou reflexia in sticla geamului inalt.

  Am ramas din nou nemiscata ,  cat de repede trecuse timpul, in special de cand Max se mutase in casa, fusesem atat de preocupata cu prezenta lui incat uitasem complet de toate celelalte.

   Un ciocanit usor in usa m-a dezmortit, era mama, privindu-ma cu un zambet larg pe fata, m-am intors incet spre ea si am ineput involuntar sa plang.

–         O scumpa mea, de ce plangi? M-a intrebat mama venind spre mine si luandu-ma in brate.

–         Asta e mama, s-a termiat! Am spus incet, nestiind daca intelesese la ce ma refeream.

–         Scump-o dar asta e bine, acum poti fi normala.Nu asta ti-ai dorit intotdeauna?

–         Nu la asta ma refeream  cand am spus ca vreau sa fiu normala.

–         Acesta este un prim pas.

Si acum draga mea esti pregatita de plecare?

Intrebarea mamei ma luat prin surprindere, uitasem complet de faptul ca ei vruiau sa plece de aici, uitasem si de faptul ca acum cateva luni ei nu mai aveau ce manca, oare cu ce se hranisera pana acum?

Trebuia sa fac asta pentru familia mea, ei mi-au indeplinit dorinta de a ramane aici pana la sfarsitul transformarii mele si nici de oamnei nu imi mai era atat de frica, acum pot spune ca il vad pa Max ca pe o persoana normala.

Am ingitit in sec si am spus hotarata.

–         Da mama sunt!

–         Ok! Imi spuse zambind apoi iesi din camera

Nu stiam daca o sa regret decizia asta, dar aproape toate functiile sistemului meu imi spuneau ca o sa o fac.

    Am mers la baie, si am intrat sub dus in dorinta sa uit de toate problemele si sa-mi dezmortesc oasele, insa nu mi-a iesit tocmai cum speram apa nu era inca calda, conditiile aici nu erau dintre cele mai bune si trebuia sa astepti ceva daca vruiai sa faci un dus fierbint. Asa ca am renuntat la idée si am iesit de sub dus, m-am infasurat int-un prospop si am inceput sa imi usuc parul cu feonul.

  Mi-am periat bine dinti si am iesit din baie, am tras pe mine o perevhe de jeansi negri si un tricou galben in picioare luand-mi vesnici mei tenesi fara de care ma simteam incomplete.

    Am iesit din camera , coborand spre bucatarie. Am deschis usa frigiderului indreptandu-ma spre vesnica mea punga cu sange, decand Max era in casa frigiderul era populat si cu altceva decat perfuzii cu sange. Vruiam sa incerc una dintre mancarurile care erau acolo, unele aratau chiar delicious insa am renunta ramand la punga mea.

  Dupa ce am tras usa de la frigider, eram aproape sa imi scap  “mancarea” din mana, Max se furisase in spatele usii si acum era in fata mea. Dumnezeu stia cum reusea omul asta sa se strecoare atat de bine, uneori mai bine decat mine.

  I-am dat un pumn mai tare decat intentionam in brat,insa el a zambit.

    – Decate ori trebuie sa iti spun sa nu mai faci asa?

    I-am zis sarcastica.

   -Ooo nu-mi spune ca nu mai simtit? M-a intrebat el ironic cu o spranceana ridicata.

   Dar avea dreptate, nu il simtisem,oare odata cu transformarea mea completa sa se fii diminuat si pofat pentru sange.

  Ceva din mine imi spunea ca nu era asa, si acel ceva era stomacul meu care cerea cu disperare continurul pungii care era acum intr-un pahar, ma simteam mai “umana” band asa.

    -Nu, nut e-am simtit! Sa stii ca atentia mea nu este concentrate numai spre tine, i-am spus ingamfata. Insa chiar asa era dar el nu trebuia sa stie, asta daca nu cumva stia deja.

  Am luat o gura din pahar, nu ma simteam deloc ciudat in preajma lui Max.

–         Ala e sangele meu sa stii!

Am fost aproape s ail scuip pe tot, insa imediat mi-am dat seama ca minte, sangele ala nu avea deloc mirosul lui.

–         Nu are cum, sangele asta miroase mult mai bine decat tine. I-am raspuns dand-ui peste nas si facandi-l sa rada.

Am ras amandoi, ne tachinam destul de des, cateodata il uram pentru ca imi doream atat de mult blestematia care i se scurge prin vene, dar in mare parte cred ca imi v-a lipsi Max.

  -O sa imi fie dor de tine. I-am spus facand-ul sa se opreasca din mestecatul marului pe care si-l luase din fructiera.

  -Chiar daca vrei sa ma manaci? Mi- a zis incercand sa imi ridice moralul.

  -Nu mai vreau atat de mult sa te mananc. I-am zis zambind putin amar si iesind din bucatarie.

   Am auzit niste zgomote venind de la etaj, am urcat sa verific si nu mare mi-a fost mirarea sa ii vad pe toti impachetand, invartaindu-se ca niste albinute grabite in stup, probabil nu facusera asta inainte deoarece nu vruiau sa ma deranjeze pe mine stiind ca nu vreau sa plec, insa acum totul era clarificat.

    -Daca contiunati sa va invartiti atat o sa va inodati pana la urma.

Le-am spus mamei si tatei care erau acum in camera lor agitabdu-se cu bagajele

 Amandoi s-au oprit si au inceput sa rada.

–         Deci unde merge? Am eviata sa le citesc gandurile, inavatasem sa controlez asta mai bine de-a lungul timpului

Tata se intoarse spre mine si imi spuse zambind.

   -Ne intoarcem acasa!

 Am intepenit cand am realizat ce insemna acasa, acasa pentru ei era …Forks.

–         Ati inebunit? Din toata lumea asta voi ati ales sa va intoarceti acolo? Si ce explicatie o sa aveti pentru mine?

–         Scumpo nu iti face griji, ne-am gandit noi la toate. Imi spuse mama incercand sa ma calmeze, insa era in zadar.

–         Cu toti ii cunosc pe Carlisle si pe Esme ca snite parinti adoptive foarte activi, nimeni din orasul ala nu stie de nasterea ta cu exceptia lui Charlie care s-a utat si intr-o zii v-a trebui totusi sa ii explicam si lui toate astea, asa ca vom spune ca esti adoptata de catre ei dupa  ce ai ramas singura fara parinti.

-Voi chiar ati planificat totul nu-i asa?
-Draga mea, trebuie sa plecam de aici, nu mai putem sta aici, nici nu iti inchipui ce greu ne-a fost in ultimele luni.

 -De ce Forks? Am intrebat automat.

 -Fiecare simte nevoia sa se intoarca acasa la un moment dat.Mi-a raspuns mama.

 – Pai atunci cred ca o sa merg si eu sa impachetez. Am spsus incercand sa par entuziasmata.

– Maine dimineata.Mi-a raspuns tata simplu.

 Am facut ochii mari dar nu am mai spus numic, am iesit din camera dand usor din cap.

 Intentionam sa merg sa imi fac bagajele dar chiar nu aveam chef de asta. Vruiam sa ma bucur de ultimele ore aici, cred ca imi v-a fi dor de locul asta, asa ca am coborat scarile si am deschis usa, odata ajunsa afara in urgia alba care imi astupa  fata m-am lasat purtata de vantul rece sperand sa uit pentru un timp de toate.

       

 

 

 

 

 

          8. INTOARCEREA ACASA

 

 

 

 

 

        Am ratacit prin dezlantuirea alba ore intregi, aerul rece imi limpezea mintea si ma ajuta sa vad si partea buna a acestei reintoarceri si aceea era siguranta ca familia mea nu va muri de foame astfel ramanad mai singura decat dunt deja.

       M-am adapostit intr-o pestera pentru a-mi mai dezmorti putin oasele inainte sa ma intorc acasa.

       Era o mica crapatura intr-o stanca, un loc perfect pentru a te adaposti si ati pune ordine printre ganduri.

       M-am  gandit la cum v-a fi cand voi ajunge acolo, care v-a fi reactia mea in preajma oamenilor, adica am luat-o razna din cauza unuia singur, cand voi fi inconjurara de sute.

      O raceala care nu era provocata de frigul de afara ma cuprins la acest gand.

  M-am ridicat de jos si am iesit din nou in furtuna, de data asta am marit pasul si am ajuns acasa mai repede, am deschis usa incet sperand ca ceilalti sa nu ma auda, speram sa fie inca preocupati cu impachetatul sis a nu ma bage in seama.

   Am inchis usa usa si am urcat in camera mea, in casa nu se mai auzea nici un zumzet, toti erau in cameral lor odihnindu-se probabil pentru calatoria de maine.

   Cand am apris lumina in camera mea am fost surprinsa sa vad 2 valize langa pat, la inceput am crezut ca sunt pentru ami pune lucrurile in ele insa numai dup ace am pusa mana pe una mi-am dat seama ca erau deja pline, o privira rapida prin dulapuri mi-a confirmat ca bagajele mele erau deja facute. Am rasuflat usurata, uram pana si sa imi impachetez hainele in dulap, o sa trebuiasca sa ii multumesc mamei de dimineata.

    Am mers la dus si mi-am dezghetat pielea sub apa fierbinte, insa am avut grija ca de data asta sa las destul timp astefel incat sa ma bucur de un dus fierbinte.

   Dupa ce am iesit de sub aburii care imi dezmorteau oasele, m-am infasurat intr-un prosop si involuntar mi-am intanit refelzia in oglinda, nimic nu se schimbase, am inchis ochii si m-am intors cu spatele, mi-am uscat parul si m-am imbracat in pijamalele mele preferate, albe si pufoase, imi acordau linistea de care aveam nevoie si in plus adoram albul in semn ca toata camera mea era alba inclusiv covorul de pe jos, m-am bagat sub patura si m-am cufundat intr-un somn adanc sperand ca ziua de maine sa nu imi aduca mai multe probleme decat am deja.

   

 

–         Nu te rog, nu ma omora!

Ma ruga plangand femeia blonda care statea intinsa la picioarele mele plina de sange, murdara si cu hainele sfasiate.

   Am ridicat capul de la victima privind in jur am vazut un grup de alti tineri sfasiti zacand pe jos, nu stiu de ce dar fetele lor mi se pareau cunoscute.

  Mi-am concentrate din nou atentia asupra blondei care zacea agonizand spre moarte, am prins-o de umar si am ridicat-o rapid in picioare, fata ei era la cativa centimetri de a mea, sangele care i se scurgea prin ranii emana un miros irezistibil, i-am privit fata inspaimantata apoi mi-am infipt coltii in gatul ei cald, secand-o si de ultima picatura de sange, apoi lasand-o sa cad ape covorul de frunze, nici nu observasem ca sunt intr-o padure, am privit in jur, peisajul imi parea din nou enervant de cunoscut.

  Mi-am dus mana la gura si am sters cu degetul o picatura de sange care imi ramasese in coltul guri, am auzit un fasait dinspre tufisuri, una din victimele mele scapase, dar nu pentru mult timp, mi-am scos colti la iveala si m-am napustit spre …

  

 

     Am simtit o mana rece pe umar si m-am trezit scotand un sunet sonor si ascutit ridicandu-ma automat.

     -Renesme esti in regula? Scumpo ce s-a intamplat? Ma intreaba mama speriata.

     Nici nu imi dadusem seama ca incepusem plang, mi-am sters lacrimile repede si am schitat o fata confuza inventand pe loc o minciuna.

–         Aaa… nimic, am avut un vis cam ciudat, nu ma baga in seama.

Nu aveam de gand sa ii spun ce tocmai visasem, era exact lucrul care sa o faca sa isi piarda entuziasmul privind intoarcerea acasa si in plus nu ma putea ajuata cu nimic.

   -Ok, o sa vorbim despre asta mai tarziu, acum este timpul sa plecam. Am inghitit in sec, nu vruiam sa ma ridic din pat dar nici sa ma culc la loc de teama sa vi visez din nou.

  Mama iesi din camera dandu-mi 10 minute sa ma imbrac.

 Am facut repede un dus pentru a scapa de transpiratia lipicioasa lasata pep ilea mea de cosmarul de mai devreme si pentru emi pune bazele zilei de astazi, despre care nu aveam un sentiment prea placut si care nu incepuse tocmai bine.

  Mi-am periapt dinti, mi-am prins parul intr-o coada ridicata la spate si mi-am luat singurele haine pe care mama mi le mai lasase in dulap, special pentru calatorie. O pereche de jeansi inchisi la culoare inchisa, o bluza mai subtire alba urmata de un hanorac mai gros rosu cu cateva scrieri ciudate pe el, nu aveam chef sa citesc mesajele de pe haine asa ca mi-am tras ultima piesa de imbracaminte, o geaca mai groasa neagra si o pereche de tenesi mai grosi, stil gheta pe care sincer nici nu stiam ca ii am si am iesit pe usa incercand din rasputeri sa nu privesc inapoi.

   Am coborat scarile  alene varnd parca sa ma intorc inapoi, insa era prea tarziu, eram deja jos si toti ceilalti erau adunati in bucatarie.

  Cand am ajuns la ei am ramas socata, se adunasera in nurul mesei insa nici prin cap nu imi trecea ca ei vruiau sa ia micul dejun.

   Bineinteles ca nu era vorba de unul normal ci mai degraba de cateva pahare cu sange de animal si unul pentru mine cu sange din perfuzie, refuzam categoric sa spun de unde venea sagele meu, ma simteam mai bine gandindu-ma ca el s-a creat direct in acele pungi. Prostesc dar de ajutor.

   -Ce-i cu toate astea? Am intrebat, ceredeam ca plecam “acasa” pentru ca voi nu mai aveti ce manca aici, ce este pe masa asta dovedeste contrariul.

   – Am facut cu greu rost de sangele asta, dar avem nevoie de el pentru ca ne vom intoarce printre oameni dupa o perioada in care am stat destul de mult departe de ei. Mi-a raspun Carlisle incepand sa bea din paharul lui.

    L-am luat si eu pe al meu fara sa mai comentez si l-am baut repede.

    In curand cu toti terminaseram asa ca eram gata de plecare, bagajele erau in masini, iar noi eram  gata sa plecam spre aeroport    si nu v-a fi deloc un drum prea scrut.

     Am iesit cu toti din casa indrepatand-ne spre garaj, am incercat si de data asta san u privesc inapoi insa nu am mai reusit, o privire scurta peste umar m-a facut sa regret, acum stiam ca plecarea mea de aici nu prevestea nimic bun.

     Odata urcati in masina un gand m-a strafulgerat.

     -Max! A, spus deodata confuza.

     -A plecat ieri dupa amiaza. Mi-a raspuns tata scurt in timp ce pornea motorul.

     -Teafar si nevatamat. Imi mai adauga mama intorcandu-se spre mine si facand-mi cu ochiul.

 Imi parea rau ca nu imi luasem adio de la el, facuse foarte multe pentru mine, mai multe decat orice alt om este in stare sa faca, nici acum nu intelegeam ce il determinase sa vina sa locuiasca in casa cu 9 pradatori.

   Tata porni masina si iesii primul din garaj,urmat de Carlisle in  cealaltla masina.

Eu eram cu mama, tata, Alice si Jasper intr-o masina si ceilalti in alta.

Drumul spre aeroport a fost destul de linistit, masina mergea destul de greu dar cu  cat tragem mai mult de timp cu atat mai bine, cel putin pentru mine.

   Masina, desii era puternica fiind una de teren facea cu greu fata zapezii abundente adunate pe jos.

  Mergeam deja de cateva ore si afara era inca intuneric, nici nu privisem la ceas in ameteala mea constanta cand plecasem de acasa. O scurta privire la ceasul de pe mana lui Alice imi confirma faptul ca plecasem destul de devreme, acume era 6:30 iar noi eram pe drum de catva ore.

    Vruiam sa intreb cat mai avem pana ajungem insa am renuntat la idée, vruiam s alas lucrurile sa decurga de la sine, asa ca nu le-am citit nici gandurile.

   Am privit pe fereastra tot timpul, delectandu-ma cu frumusetea furtunii, cred ca imi v-a fi dor de albul constant de aici.

   In cele din urma am zarit luminile orasului, mai aveam ceva pana la aeroport dar ne indreptam spre civilizatie, cea ce imi dadea o stare de nervozitate si de team in acelasi timp.

    M-am asigurat ca toate ferestrele sun inchise pentru a nu ajunge la mine vre-un miros nedorit.

     Odata ajunsi in oras m-a apucat un strop de teama care usor usor devenea se transforma in panica dupa ce am vazut prilme siluete umane.

    Mi-am ridicat picioarele, indoindule si bagandu-mi capul intre genunchi, astupandu-ma la nas cu mana si inchizand ochii.

    Vagi miresme ajungeau la mine chiar si sub parfumul puternic pe care Alice il daduse in masina.

     In cele din urma am ajuns la aeroport, acum eram chiar inspaimantata, era o caldire imensa plina de oameni, clar eu nu aveam ce cauta acolo.

    Odata ce am oprit masina cu toti au insirat usor, inafara de mine care uitasem complet si sa clipesc.

    S-au intors spre mine, iar mama luandu-ma de mana mi-a zis:

      -O sa se termine repede scumpo, doar nu te gandi la nimic!

 

 De parca asta o sa mearga, nu ma gandeam decat la un singur lucru… eu macelarind zeci de oameni nevinovati,

     Mi-am indesat nasul in gulerul hanoracului si al geci, imi parea rau ca bluza de dedesupt era fara gat.

     Am asteptat ca ceilalti sa iasa eu find incapabila sa ma misc, asta pana cand Alice nu ma tras de mana.

     Odata ajunsa afara am intrat in aceeasi stare pe care o avusesem atunci cand Max venise prima data la noi acasa doar ca de 1000 de ori mai intensa, zeci de arome diferite, unele mai aromate ca altele imi invadai caile respiratorii, facandu-ma sa nu mai gandesc limpede.

   Baietii au luat bagajele si ne-am indreptat spre intrare, Alice si mama ma tineau strans de mana,atat de strans incat probabil ar fi zdrobit mana unui om.

    Dupa ce usile aeroportului s-au inchis in urma noastra caldua din nauntru m-a facut sa o iau razna, miii de arome diferit, oameni care treceau pe langa mine nepasatori, nestiind cat de usor ii puteam face sa nu mai aiba ziua de maine, am inceract sa imi tin respiratia insa nu functiona, am mers incet pe holul aeroportului strangand atat de tare din dinti incat imi era teama ca se vor sparge, mireasma din jurul meu imi intuneca mintile si aceea stare de nepasare pe cine am sa ucid atata timp cat o sa ma hranesc revenii din nou.

    Am cedat cazand in genunchi, ceilalti s-au aplecat in jurul meu,imi era teama ca vre-un om san u vina sa verifice ce se intampla pentru ca eram sigura ca nu m-as mai fi aptinut.

    Am ridicat ostentativ capul si am vazut o usa mai retrasa pe care scria “Toaleta”, m-am ridicat si am fugit cat de repede am fugit spre aceea usa, asigurandu-ma ca nu intru la barbati. Am intrat inauntru si am mers direct la ciuveta aruncandu-mi din abundenta apa pe fata.

    Mintea mea se mai limpezise acum, slava Domnului ca nu era nimeni in baie, dar deodata am auzit usa deschizandu-se si am intart din nou intr-o stare de soc, am reinceput din nou sa respire cand mi-am dat seama ca era mama.

–         Scumpo esti bine? Ma intreba ea speriata.

-Da… cred. Adica asta era de astepata nu?

Ma mangaie usor pe frunte si imi intinse un flacon ciudat care semana cu unul de pastille.

-Poftim, ia astea. Imi spuse, punandumi-le in mana.

-Ce sunt astea? Am intrebat confuza.

-Sunt niste picaturi nazale, Carlisle mi le-a dat, a spus ca te vor ajuta sa nu mai simti mirosul.

 Am privit din nou spre micuta sticluta de plastic, i-am desfacut capacul si am vrut sa miros, nu mirosea a nimic.

-Esti sigura ca astea ma vor ajuta.

-Carlisle asa a zis.

-Atunci de ce nu mi le-a dat mai devreme?
-Spera ca nu se v-a ajunge aici, in plus aceste pastille iti vor da si alte stari inafara faptului ca  nu vei mai mirosii nimic.

 Vroiam sa o intreb la ce se referea dar nu mai conta, tot ce vruiam era ca nasul meu sa nu mai simta nimic.

  Am picurat in fiecare nara mai multe picaturi pana ma simtit ca numai pot respire, lichidul ciudat imi aluneca usor spre nari, astupandu-mi caile respiratorii. Ma simteam de parca as fi fost infundata in nas, dar cel putin functiona, deoarece nu numai nasul imi era acum paralizat ci toate functiile mele capabile de a simti orice fel de tentatie.

   Am iesit din baie putin ametita, asta banuiesc era una dintre celelate stari despre care vorbea mama si care se accentua din din ce in ce mai tare.

   I-am lasat pe ei sa ma conduca fiind fericita ca nu mai simteam nimic desi ma simteam din ce in ce mai mult ca un paralizat.

   Au luat biletele, apoi ne-am indrepata spre puntea de imbarcare,odata ajunsa pe scaunul meu, ameteala s-a intins si mai tare facandu-ma sa cad intr-un somn adanc.

    Am dormit majoritatea drumului, iar de fiecare data cand trebuia sa coboram pentru a lua alt avion sau taxi, ma lasam complet condusa de tatal meu care nu ma tinea in brate dar ma sustinea cu totul, lasandu-ma apoi sa dorm din nou imediat ce ajungeam in alt avion.

Am calatorit aproape toate ziua pana cand am ajuns intr-un mic oras numit Port Angeles, ne apropiam de casa, de aici mai aveam doar o ora de strabatut cu masina pana in Forks.

   Ne-am imbarcat pentru ultima data in taxi si am pornit spre ultima destinatie din care jumatate din drum era ptin padure, tipic familei mele si mie de altfel.

    Am ajuns foarte repede si asta ma bucura, efectul acelor picaturi incepea sa treaca iar soferul taziului nostrum mirosea din ce in ce mai apetisant, ar fi chiar culmea sa o omit chiar acum.

   Insa odata ce motorul a oprit am izbugnit afara, iesin prima din masina.

     Am privit in jur, era o imagine superba, copacii inalti, verde cat vedeai cu ochii, era chiar mai frumos decat zapada din Alaska care acoperea totul.

      Eram la asfintit, iar soarele forma mici raze in jurul copacilor aratand ca niste sageti de foc aruncate spre pamant.

      In fata mea era o casa imensa foarte asemanatoare cu cea din Alaska, doar ca putin mai mare, vopsita intr-un alb delicat ingalbenit, cu doua etaje, dreptunghiulara si foarte bine proportionate. Ferestrele si usile faceau parte din structura originala sau erau restaurate la perfectie.

   Se pare ca de acum incolo acesta v-a fi locul caruia ii voi spune acasa.